Cum vindeca Iisus? Povestea Reiki.

      În cartea creştinului, Biblia, este menţionată de mai multe ori puterea lui Iisus de a vindeca. Puteau vindeca şi apostolii. Cei care au citit despre acest lucru, îşi pot pune următoarele întrebări:
      Dar Iisus cum vindeca?
      Cum vindecau apostolii?
      Noi ne putem vindeca pe noi înşine şi putem vindeca alţi oameni, urmând exemplul lui Iisus?
      Răspunsul la întrebările acestea se găseşte tot în Biblie, unde Iisus spune: "cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi va face şi mai mari decât acestea". Iată deci că răspunsul în Biblie poate fi interpretat ca fiind unul afirmativ.
      Dar ce este Reiki şi ce legătură are cu problema abordată în rândurile precedente? Reiki este un sistem de vindecare şi de iluminare.

Povestea tradiţională

Dr. Usui Mikao

      Nu demult a trăit un om cu o întrebare arzătoare: "Cum vindeca Iisus?" El se numea Mikao Usui şi s-a născut în 1864 în Japonia, fiind crescut de misionari creştini. Spre deosebire de ceilalţi copii japonezi care creşteau în religiile tradiţionale precum budism şi şintoism, Mikao Usui a studiat Biblia şi l-a cunoscut astfel, din lecturi, pe Iisus, atrăgându-i-se atenţia asupra faptelor sale. A terminat şcoala şi a ales să studieze religia, devenind profesor de teologie.
     Însă într-o dimineaţă i s-a întâmplat ceva ce i-a schimbat cursul întregii vieţi. În timp ce el ţinea slujba în biserică, câţiva băieţi mai mari l-au întrebat dacă el chiar credea în miracolele lui Iisus. El a răspuns afirmativ, însă băieţii i-au cerut să le demonstreze credinţa printr-un miracol. Rămânând fără cuvinte, nu i-a venit să creadă că o întrebare atât de simplă i-a putut zdruncina atât de mult credinţa, deodată. Atunci el a decis că îi este imposibil să îi mai înveţe pe ceilalţi despre vindecarea lui Iisus, până ce el singur nu va putea descoperi cum Iisus făcea acele lucruri. A demisionat şi s-a hotărât să îşi petreacă restul vieţii în căutarea răspunsului marii lui întrebări: "Cum vindeca Iisus?".
      Deoarece creştinismul nu era răspândit în Japonia, dr. Usui a trebuit să emigreze în America, unde a putut studia mai mulţi ani scripturile creştine. Surprinzător a fost că în timpul călătoriei sale prin viaţă a avut parte de multe coincidenţe favorabile lui, iar el s-a simţit călăuzit de o forţă superioară, până la a fi împins chiar să meargă înainte, într-o anumită direcţie. Aceste coincidenţe i-au întărit credinţa într-atât de mult, încât el a putut avea resurse spirituale pentru a-şi continua lunga călătorie.
      Dr. Usui a studiat, de asemenea, şi alte scrieri şi învăţături spirituale, din alte tradiţii, precum învăţăturile lui Buddha, relatările discipolilor săi şi activitatea lor de vindecare părându-i-se foarte asemănătoare cu tehnicile lui Iisus şi ale discipolilor săi, la rândul lor.
      Aceste asemănări l-au determinat să se întoarcă acasă, în Japonia, unde a continuat să îl studieze pe Buddha. Un eveniment remarcant din viaţa sa a fost momentul în care a cunoscut un stareţ budist zen care urma să aibă o influenţă mare asupra sa şi a drumului său spiritual.

Stareţul budist

      Acest stareţ i-a propus dr.Usui să rămână în mănăstirea sa, pentru a studia, iar cel din urmă a acceptat şi a rămas acolo mai mulţi ani, timp în care a putut beneficia de liniştea şi seninătatea atmosferei de acolo. Acest stareţ a fost un adevărat om de inspiraţie pentru dr. Usui, căci au stat atâtea ore discutând împreună despre progresele făcute şi despre atingerea scopurilor finale. Astfel că stareţul a devenit îndrumătorul spiritual al doctorului Usui.
      După ce a ajuns la concluzia că a studiat tot ceea ce se putea studia pentru a găsi răspunsurile căutate, dr. Usui Mikao a considerat că progresul în continuare va apărea prin meditaţie. Astfel că s-a retras lângă Kyoto, într-un sanctuar budist de pe un munte, loc ce avea un nivel foarte pur al energiei forţei de viaţă.

Descoperirea

      Dorinţa sa puternică de a descoperi acele adevăruri cândva cunoscute şi de către Iisus, dr. Usui s-a hotărât să postească doar cu apă timp de trei săptămâni, şi a plecat în munte, ultimele sale vorbe către stareţul din mănăstire fiind următoarele: "Dacă nu mă voi întoarce după 21 de zile, ar trebui să te întorci pentru a-mi aduna rămăşiţele, pentru a le îngropa". Atât de mult îşi dorea să i se reveleze acea metodă de vindecare!
       A postit şi a meditat întocmai, marcând timpul ce trecea prin aruncarea unei pietre în fiecare zi, într-un anumit loc. În aceste 21 de zile a reuşit să îşi purifice corpul şi de ultimele blocaje energetice ce l-au fi putut împiedica să i se reveleze cunoaşterea mult aşteptată. A meditat despre lecţiile învăţate la mănăstire. Concentrarea lui era foarte puternică şi stabilă, iar energiile sale interioare erau atât de clare, încât îi era uşor să-şi manifesteze sau să simtă puritatea luminii sale interioare.
      Într-o dimineaţă dr. Usui a văzut că mai are doar o piatră, iar răspunsul încă nu fusese găsit. Ştiind că în ultima zi ori va afla adevărul, ori viaţa sa va lua sfârşit, şi-a transpus toată puterea pe care o putea folosi. Credinţa şi devotamentul său au fost totale: făcuse tot ceea ce era posibil şi acum ştia că ajunsese într-un punct fără întoarcere. Şi iată că s-a întâmplat şi minunea atât de mult aşteptată: cu privirea înspre orizont, în întuneric, a văzut o lumină devenind din ce în ce mai strălucitoare, ce părea a înainta foarte repede spre el. A înţeles că va fi lovit de către ea, dacă nu se mişcă, dar a ales să primească neclintit această experienţă. Lumina i-a lovit fruntea, iar el şi-a pierdut cunoştinţa.

Ochi noi

      Evenimentul se întâmplase înainte de răsăritul soarelui, iar când dr. Usui şi-a revenit după acel moment se făcuse deja după-masă. Noua viziune asupra lumii a fost una complet diferită: culorile au devenit mai clare, au apărut senzaţii frumoase, urmate de o iluminare intensă a întregului spaţiu - natura înţelepciunii, compasiunii şi beatitudinii pure. În această lumină, el a putut observa nişte sfere mari, fiecare conţinând câte un simbol întâlnit în textele sanscrite pe care le găsiste în textele budiste. Odată ce memora informaţia dintr-o sferă, ea dispărea şi era înlocuită de o alta, al cărei simbol îl învăţa şi îl înţelegea pe deplin. Acestei energii cu care a intrat în contact, el i-a dat numele de Reiki.

Cele patru miracole Reiki

      La întoarcere, dr. Usui s-a împiedicat de o piatră şi s-a lovit la un deget al piciorului. Degetul îi sângera abundent, era prima ocazie prin care putea încerca noua putere dobândită. S-a aşezat repede şi şi-a ţinut piciorul între mâini. Rana s-a vindecat instantaneu, iar acesta a fost primul miracol de vindecare Reiki.
      Al doilea miracol Reiki a fost atunci când, în acelaşi drum spre întoarcere, dr. Usui s-a oprit la un han de pe marginea drumului şi a comandat o porţie mare de mâncare. Iniţial, bucătarul a refuzat deoarece a observat că doctorul se întorsese din meditaţie, după un timp îndelungat în care nu mai mâncase nimic. După mai multă insistenţă însă, dr. Usui a primit porţia pe care a mâncat-o. Deşi ar fi putut să se îmbolnăvească grav, el nu a avut nicio problemă. Al treilea miracol l-a putut face cu nepoata bucătarului, cea care i-a adus mâncarea. Ea suferea din cauza unui dinte infectat, dar după ce dr. Usui a atins acea zonă, umflătura şi durerea au dispărut.
     Ajuns la mănăstire şi dorind să îl revadă pe stareţ, a aflat că acesta era în chilie, suferind de artrită. Dr. Usui s-a îmbăiat, s-a îmbrăcat în haine curate şi l-a vizitat pe stareţ, căruia i-a putut alina imediat suferinţa.
   
     Aceasta este povestea Reiki, prin care se explică descoperirea sau redescoperirea energiei vindecătoare pe care orice om o are înlăuntrul său. Pentru a explica mai bine principiile prin care orice om poate vindeca, cel puţin la nivelul de vindecător Reiki începător, voi scrie un alt articol.
      Până atunci, puteţi începe să vă guvernaţi viaţa după Cele Cinci Principii Reiki:

Astăzi nu fi îngrijorat.

Astăzi nu te enerva.

Cinsteşte-ţi părinţii, profesorii şi vârstnicii.

Câştigă-ţi existenţa în mod cinstit.

Fii recunoscător oricărei fiinţe.

     

Întinereşte-ţi mintea şi îţi vei întineri corpul!

     

     Este simplu: o minte tânără creează un corp tânăr, iar o minte bătrână creează în planul fizic un corp care să îi corespundă. Însă ce înseamnă " o minte tânără" şi ce înseamnă "o minte bătrână"? O minte tânără este o minte în continuă evoluţie şi schimbare, este o minte adaptabilă şi flexibilă, aşa cum spune şi o zicală populară: "Oamenii nu îmbătrânesc. Când ei încetează să evolueze, atunci îmbătrânesc".
     Astfel că o minte care va susţine un corp tânăr are multe calităţi: este entuziastă, fluidă, spontană. Mintea noastră trebuie să fie precum a unui copil, iar toţi o avem deja aşa. Acest tip de minte nu se formează în urma unor exerciţii, ci este dintotdeauna a noastră, doar că o blocăm cu tot felul de alte raţionamente negative. De aceea, ceea ce trebuie să facem este să devenim conştienţi de cum nu procedăm corect şi să înlăturăm aceste tehnici, iar bucuria pe care cândva am avut-o, în copilărie, va reveni în noi!
      Entuziasmul. Acest cuvânt provine din limba greacă şi înseamnă "umplut cu divinitate". Noi trebuie să privim în fiecare clipă lumea ca şi cum am văzut-o pentru prima dată. Este un sfat oferit şi de Zeul Shiva: "să evadezi din fluviul memoriei şi al condiţionării şi să priveşti lumea ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară".
      Să ne gândim la următoarele două aspecte: cunoscut şi necunoscut (ştiut şi neştiut). Cunoscutul reprezintă toate lucrurile pe care le-am observat sau experimentat deja şi care ne-au adus la anumite concluzii, la anumite tipare mentale. Necunoscutul reprezintă tot ceea ce este nou, întregul flux de informaţie care ne schimbă modul de a gândi, flux ce poate reprezenta o energie nesfârşită pentru menţinerea vieţii noastre. Cunoscutul este mort, necunoscutul este viu. Cunoscutul este ceea ce ştim deja, devine static, stagnează. Necunoscutul este mereu proaspăt, iar el ar trebui să aibă loc în fiecare moment al vieţii noastre, în fiecare clipă. De aceea, dacă am privi lucrurile din jurul nostru ca şi cum le-am vedea pentru prima oară, atunci ne-am menţine mintea mai tânără şi implicit corpul.
      O minte tânără este mintea unui inocent. Ea se entuziasmează din orice - un curcubeu, o adiere de vânt, soarele cald, un fluture sau o floare, un ciripit, o carte nouă, o pictură. Rămâi atent la uimitoarele lucruri din jurul tău, acordă atenţie minunatului dans al naturii, care este mereu nou, precum fiecare picătură a unui râu ce curge încontinuu, fără oprire.
      Spontaneitatea. O minte spontană este o minte imprevizibilă, o minte necondiţionată, receptivă la toate posibilităţile, fără nicio cenzură creată în urma unor evenimente din trecut.
    Deşi pare greu de observat la prima vedere, chiar şi în acest moment ai impulsuri spontane! Dacă nu crezi acest lucru, închide ochii şi simte impulsurile care doresc să se manifeste. Dă-ţi frâu liber impulsurilor şi fă ceva spontan chiar în acest moment! Dacă nu îţi vine nimic în minte, încearcă următoarele sugestii:
- Sărută sau îmbrăţişează pe cineva drag din apropiere chiar acum;
- Începe să cânţi;
- Începe să dansezi;
- Ia o foaie şi un creion şi apucă-te de desenat;
- Bate un ritm muzical.
     Nu poţi să exersezi să fii spontan. Însă spontaneitatea este parte naturală a noastră şi ea doreşte să se manifeste şi este suficient să fi atent la impulsurile spontane pe care le ai şi să le eliberezi!
      Fluiditate şi adaptabilitate. O minte tânără nu se lasă prinsă de anumite concepte. Pentru ea este firesc să vadă toate lucrurile înconjurătoare într-o impresionabilă interdependenţă, ea este capabilă să se adapteze. O minte tânără nu opune rezistenţă la unele situaţii şi condiţii. O minte tânără nu se cramponează. Ea nu încearcă să se oprească în loc, atunci când viaţa curge neîncetat prin ea! Deci fii adaptabil! Nu te lăsa atras de capcana de a vedea lucrurile dintr-un unghi limitat. Încearcă să priveşti totul în ansamblu.

      Mintea cuantică. "La nivelul realităţii cuantice, universul nu este constituit din lucruri. El este alcătuit din câmpuri ondulatorii de energie. Domeniul cuantic este spontan. Este inerent imprevizibil, rezistând la toate eforturile de a fi definit cu precizie. În domeniul cuantic, totul este interdependent. Orice perturbaţie în câmp influenţează întregul câmp" - Deepak Chopra.
     O minte tânără este atentă la numeroasele senzaţii ce vin atât din interior, cât şi din exterior.
     Ce face o minte bătrână? Ea este posomorâtă, stresată, ea nu mai este capabilă să acorde atenţie plăcerilor senzoriale, căci se axează pe anumite idei ce au dezavantajul de a rămâne fixe, rigide. O minte rigidă este o minte care îmbătrâneşte. Pentru a îţi menţine sufletul tânăr, acordă atenţie mare micilor lucruri din viaţă, ce-ţi pot aduce bucuria. Ai cinci simţuri, nu le ignora:
 - Acordă atenţie corpurilor din jur.
 - Explorează noi domenii. Priveşte-ţi mediul din altă perspectivă.
 - Ascultă muzică bună, diversifică muzica. Ascultă muzica pădurii, a mării, a vântului. Bucură-te de ele, precum un copil!
 - Simte textura obiectelor. Ai simţit vreodată acea senzaţie minunată pe care o au mâinile tale, la atingerea nisipului de pe plajă?
 - Mănâncă conştient. Nu te gândi la momentul final, când vei fi sătul. Nu consuma alimentele mecanic, fără a le savura. Dacă nu poţi savura mâncarea, atunci unde mai este bucuria de a gusta ceva bun?
 - De cât timp nu te-ai mai bucurat de parfumul unei flori?
 - Câţi ani au trecut de când nu ai mai îndrăznit să stai în ploaie, cu privirea înspre cer? De cât timp nu ai mai avut aripi?
      Voioşia, inima uşoară şi râsul. Nu îţi face griji! O minte tânără este lipsită de griji, ea râde uşor, sincer, cu uitare de sine. Voioşia şi bucuria ar trebui iubite şi practicate, căci ele sunt aspecte ale Spiritului, prin ele Spiritul nostru se poate întrevedea. Joacă-te! Atunci când te joci, pierzi noţiunea timpului. Mintea ta nu mai trimite semnale către organismul tău, pentru a-l informa că timpul se scurge. Domeniul atemporal al jocului este tărâmul Spiritului, pe când tărâmul ego-ului este unul grav. Ego-ul este preocupat de putere, de control şi de aprobare. Deşi este ascunsă, frica este cea care se află, de fapt, în spatele oricărei atitudini pornită din ego: aroganţa, importanţa de sine, iar frica este cea de a pierde puterea, de a pierde controlul şi aprobarea celorlalţi. Când reuşeşti să treci de la ego la Spirit, atunci pierzi dorinţa de a fi văzut bine de ceilalţi, şi te poţi bucura în mod natural, te poţi desfăşura pe deplin în univers, iar inima ta devine uşoară şi predispusă "să râdă".
     Se ştie deja că râsul este un medicament extraordinar pentru trup şi suflet! Conform studiilor, râsul îmbunătăţeşte sistemul imunitar, poate să ridice pragul de sensibilitate la durere şi poate să uşureze depresia.
     Învăţătura Vedică ne spune că scopul vieţii este expansiunea fericirii. Ascultă! Dacă nu iei viaţa sau pe tine însuţi prea în serios, nu înseamnă că nu eşti responsabil! Înseamnă că ai ales să curgi odată cu fluviul divin, că ai ales să nu te împotriveşti lui, tu fiind total lipsit de forţă. Ai ales să curgi odată cu el, iar forţa sa de curgere să se alăture forţei tale proprii! Ai ales să vezi şi misterul, nu doar cunoscutul, ai ales să trăieşti într-o manieră similară divinului! Gândeşte-te la un copac şi la firul de iarbă! Un copac este rigid, un fir de iarbă este moale, adaptabil. Furtuna distruge copacul bătrân de 100 de ani, ce are rădăcinile mai întinse şi mai rezistente decât propriile lui crengi, iar firul de iarbă, pe care şi un copil mic l-ar putea smulge dacă ar dori, supravieţuieşte furtunii. De ce? Pentru că el se apleacă, el acceptă ceea ce universul îi oferă, iar asta îl face să nu se autodistrugă.
     Doreşti să fii copacul cel rigid, adânc ancorat în propriile idei şi mecanisme, copacul unitar, desprins din Tot? Sau alegi chiar în acest moment că eşti firul de iarbă, parte unită a Naturii, că mintea ta devine flexibilă, fluidă, adaptabilă, nepotrivnică legilor divine, şi astfel vei putea trăi bucuria de a te simţi tânăr?

     "Ce este râsul?

     Ce este această preţioasă iubire şi râsul care înmugureşte în inimile noastre?

     Este minunatul sunet

     Al unui suflet care se trezeşte!"

      Ideile sunt în mare parte preluate din scrierile lui Deepak Chopra, autor, fizician, guru New Age şi practicant al medicinei alternative.

A opta minune a lumii: puterea exponenţială! (şi legenda jocului de şah)

           

Radha şi Krishna jucând şah

Deşi nu se ştie sigur când şi unde s-a inventat, toţi au auzit de faimosul şi plăcutul joc al minţii: şahul! Despre inventarea şahului au apărut însă mai multe legende, printre care cea mai renumită demonstrează cu mare ingeniozitate valoarea puterii exponenţiale. Se consideră că şahul datează din perioada dintre secolul al III-lea şi secolul al VI-lea, iar ţara de origine a acestuia ar putea fi India, China sau Persia.

            Deoarece nu se ştie sigur în ce ţară a apărut, şi legenda este găsită în mai multe variante, în unele variante regele şi inventatorul fiind indieni, iar în altele ei fiind chinezi. Dintre ele, am ales varianta cu indienii, iar legenda cu boabele de grâu spune că:

            Un înţelept indian a inventat jocul de şah dorind să îi dea o lecţie regelui Indiei, deoarece acesta neîndreptăţea poporul şi era un om foarte orgolios. Ce l-a determinat pe înţelept să creeze un astfel de joc? El a dorit să îi demonstreze acestui rege că absolut fiecare slujitor la curtea regală are o importanţă, pe tabla de şah regele fiind neajutorat, fără prezenţa acestora (se ştie că posibilitatea de mişcare a regelui, pe tabla de şah, este foarte mică).

            Însă rajahului (denumirea regilor în India) i-a plăcut foarte mult acest joc şi s-a decis să îl răsplătească pe inventator, pentru ceea ce i-a oferit. Înţeleptul a refuzat de mai multe ori. Dar, într-un final, datorită insistenţelor regelui, a fost de acord să fie recompensat. Însă ceea ce a cerut a fost de-a dreptul neaşteptat! El a spus:

-          Dorinţa mea este să îmi dăruieşti un bob de orez, Înălţimea Ta!

-          Cum? Doar un bob de orez? a întrebat surprins regele.

-          Păi, doar un bob de orez pentru primul pătrat al tablei de şah. Apoi dublează numărul de boabe pe al doilea pătrat, deci încă două boabe pe al doilea. Apoi pe următorul dublează numărul de boabe. Şi tot aşa, până la ultimul pătrat al tablei de şah.

            Împăratul s-a considerat mulţumit şi, zâmbind, a trimis un slujitor să îi aducă o tablă de şah pentru înţelegere şi încă un slujitor la bucătărie să aducă un săculeţ cu boabe de grâu. Dar inventatorul s-a adresat calm slujitorului:

-          Un săculeţ cu boabe de grâu? Te sfătuiesc să aduci mai mult.

            Cei care asistau acolo au început să râdă, neînţelegând pentru ce ar mai fi nevoie de încă un săculeţ. Şi iată că inventatorul nostru puse o boabă de orez pe primul pătrat al tablei de şah, pe al doilea păstrat a pus 2, pe al treilea a pus 4, apoi 8, apoi 16, 32, 64, 128 şi aşa mai departe. Când inventatorul a ajuns însă la jumătatea celui de al doilea rând, grămăjoarele mici de boabe de orez s-au dublat, devenind săculeţi. Săculeţii s-au dublat şi ei, devenind saci de mărime mijlocie (odată cu dispariţia zâmbetului de pe buzele celor care asistau la înţelegere), iar sacii de mărime mijlocie s-au dublat devenint saci mari cu grâu. Până la sfârşitul celui de-al doilea rând, adică după 16 pătrate, regele a înţeles că a făcut o mare greşeală, deoarece el deja datora inventatorului 32 768 de boabe de grâu, iar pe lângă acestea mai rămăseseră încă 48 de pătrate!

            El a cerut oprirea jocului şi i-a chemat pe cei mai mari matematicieni din India, rugându-i să îi calculeze numărul de boabe pe care ar trebui să îl ofere inventatorului, dacă jocul ar ajunge la sfârşit. După calcule şi dezbateri, matematicienii regelui au ajuns toţi la aceeaşi concluzie: până la ultimul pătrat, dacă ar fi dublat în continuare boabele de grâu, atunci s-ar fi ajuns la 18 milioane de miliarde de boabe de grâu! Nu doar că rezervele de grâu ale Indiei nu ar fi acoperit nici jumătate din tablă, însă pentru a se putea umple şi ultimul pătrat, ar fi fost nevoie de 10 ori mai mult decât grâul existent în întreaga lume! Regele a oprit astfel demonstraţia şi i-a propus inventatorului să îi ofere în schimb un ţinut de sute de hectare pentru cultivarea grâului. Legenda se sfârşeşte când inventatorul a acceptat bucuros şi toată lumea l-a felicitat pentru înţelepciunea şi isteţimea de care a dat dovadă. El a luat acele pământuri şi a trăit mulţi, mulţi ani o viaţă desăvârşită, plină de confort şi mulţumiri.

            Care este deci legătura între această legendă a apariţiei şahului şi puterea exponenţială? Într-adevăr, jocul pe care i l-a propus inventatorul regelui Indiei a avut la bază cunoaşterea puterii exponenţiale. Atunci când a acceptat să intre în joc, inventatorul cunoştea valoarea puterii exponenţiale, cu alte cuvinte el înţelegea cât de mult înseamnă, de fapt, 2 la puterea 63, adică 2 înmulţit cu el însuşi de 63 de ori.

            Un alt mare om care a înţeles uluitoarea forţă a puterii exponenţiale sau a creşterii exponenţiale a fost Albert Einstein numind creşterea exponenţială a opta minune a lumii!

            Iar acum o întrebare. Oare dacă, pornindu-se doar de la un singur bob de grâu, s-a ajuns la o cantitate atât de mare, la a 63-a etapă, atunci ce câştig financiar ar fi, dacă s-ar aplica aceeaşi metodă şi pentru obţinerea banilor? Ei bine, aceasta este o metodă deja folosită de către mulţi mari oameni bogaţi. Dar pentru a explica această metodă, ar fi nevoie de un cu totul alt articol, astfel că voi pune următoarea adresă, în care este explicat mai în detaliu întregul principiu al creşterii exponenţiale, pe latură financiară: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/1856-Dorel-Grigore-4-lectii-pentru-succesul-in-viata

Joc de şah cu 3 jucători

            Încă ceva? S-a inventat şahul în trei persoane. Şi arată destul de interesant: tabla de şah este rotundă, are câteva reguli adaptate, pe tabla de şah sunt marcate nişte linii curbe, care te îndrumă cum să mergi pe diagonală. Preţul său de plecare, în America, este de 40 de dolari.